Iertările

Tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă
Că ochii mei sunt când senini când verzi
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierți astfel ai să mă pierzi.
Văd lumea prin lunete măritoare
Și văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea planeta deja moare
Și în urechi am continentul rock.
Ai să mă ierți că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgerând.
Ai să mă ierți preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând.
Ai să mă ierți că nu pot fără tine
Și dacă n-ai să poți și n-ai să poți
Mie pierzandu-mi-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toți.
Și cum se-ntâmplă moartea să le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morții mele
Și tot ai să mă ierți definitiv.
Ai să mă ierți în fiecare noapte
Și-am să te mint în fiecare zi
Și cât putea-va sufletul să rabde
Cu cât îți voi greși te voi iubi.

                                      Adrian Păunescu